Recunoasterea invinuirii reprezinta o procedura simplificata care creaza un beneficiu inculpatului. Aceasta procedura, abreviata, se utilizeaza in fata instantei de judecata. Recunoasterea invinuirii este prevazuta de art. 375- 376 C.proc.pen. si conduce la reducerea pedepsei cu 1/3, in cazul inchisorii, respectiv 1/4 in cazul amenzii penale.

Aceasta procedura este aplicabila doar in situația in care inculpatul recunoaște toate faptele arătate in rechizitoriu. De asemenea, nu este aplicabila atunci cand nu se recunoaste si forma de vinovatie retinuta in rechizitoriu.

Recunoasterea invinuirii este aplicabila atat inculpatului major, cat si inculpatului minor. Insa, este pe deplin aplicabila, atunci cand inculpatul recunoaste fapta, dar nu si incadrarea juridica. Daca, inculpatul a beneficiat de un acord de recunoaștere a vinovăției, nu mai poate beneficia de aceasta procedura abreviata.

recunoasterea invinuirii

procedura recunoasterii invinuirii

Pentru a beneficia de aceasta procedura este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

1. Inculpatul sa nu fie acuzat de savarsirea unei infractiuni pedepsita cu pedepsa detentiunii pe viata.
Astfel, pedepsa prevazuta poate fi amenda penala sau pedeapsa inchisorii.
2. Declaratia personala sau prin act autentic, a inculpatului privind recunoasterea faptelor.
Este necesara aceasta declaratie inainte de inceperea cercetarii judecatoresti a inculpatului.
3. Inculpatul sa solicite ca judecata sa se realizeze exclusiv in baza probelor deja administrate.
Recunoașterea învinuirii se realizează pe baza probelor legal si loial administrate in cursul urmăririi penale.
4. Probele administrate in cursul urmăririi penale sa fie apreciate de catre instanta de judecata ca fiind suficiente.
Pe cale de consecință, in afara probelor in circumstanțiere, acuzația penala sa poată fi dovedita prin probele din cursul urmăririi penale.

Defăsurarea procedurii in fata instantei de judecata

La primul termen de judecata, grefierul va da citire rechizitoriului sau, după caz, a încheierii judecătorului de cameră preliminară. Inculpatului i se va explica in ce consta acuzația adusă, precum si dreptul de a nu da nicio declarație. Ulterior, i se pune in vedere ca poate solicita judecata in baza recunoasterii invinuirii. Aceasta procedura se realizează doar in baza probelor din cursul urmăririi penale si a înscrisurilor prezentate de părți sau persoana vătămată. Inculpatul va putea solicita verbal sau prin inscris autentic utilizarea acestei proceduri. După manifestarea de voința a inculpatului, se va proceda la ascultarea acestuia din urma. Procedura recunoasterii invinuirii se va pune in discutia procurorului si a celorlalte parti.

efectele juridice ale recunoasterii invinuirii

In situația in care inculpatul beneficiază de aceasta procedura abreviata urmează ca limitele de pedeapsa sa fie reduse. Reducerea se va aplica dupa cum urmeaza: a) in cazul pedepsei inchisorii, limitele de pedepsa se vor reduce cu 1/3. b) in cazul pedepsei amenzii penale, limitele de pedeapsa se vor reduce cu 1/4.
Utilizarea procedurii recunoașterii învinuirii, nu exclude pronunțarea unei soluții de achitare sau încetarea procesului penal.
Daca se utilizează procedura abreviată, aceasta nu impune înlocuirea sau încetarea măsurii arestării preventive.
Total:
Deschide Chat
1
Scan the code
Salut 👋
Cu ce te putem ajuta?